Workshop 8 – DORA – Cadrul rezilienței digitale operaționale, principii

Dragi studenti,

Avem plăcerea de a vă invita să vă înscrieți la workshop-ul ce se va desfășura în data de 11 mai 2026, începând cu ora 17:30.

Workshop-ul este adresat studenților din anul 2 la următoarele facultăți:

  • CIG – Contabilitate și Informatică de Gestiune
  • FABBV – Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

Acesta va dura aproximativ 1 ora și 20 minute și include următoarea temă:

DORA – Cadrul rezilienței digitale operaționale, principii

Scopul workshopului „DORA – Cadrul rezilienței digitale operaționale: principii și implicații” este de a sprijini studenții din grupul țintă al proiectului PEO în înțelegerea principiilor fundamentale ale cadrului european DORA și a importanței rezilienței digitale în sectorul financiar și organizațional. Activitatea urmărește familiarizarea participanților cu cerințele privind gestionarea riscurilor IT, securitatea cibernetică, continuitatea operațională și conformitatea digitală, contribuind la dezvoltarea unei perspective strategice asupra modului în care organizațiile pot răspunde eficient provocărilor tehnologice și amenințărilor cibernetice din mediul actual.

Lectorul evenimentului Tudor DOMAN, este expert în cadrul Băncii Naționale a României, cu o vastă activitate în domeniul financiar. A activat de asemenea în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară peste 10 ani, ocupând diverse funcții inclusiv cea de șef serviciu. A activat în domeniul reglementărilor integrate participând la elaborarea de reglementări aplicabile celor 3 piețe financiare supravegheate de către ASF, inovației financiare (a contribuit la lansarea FinTech Hubului de la nivelul ASF a cărui activitate a coordonat-o ulterior), rezilienței operaționale (a contribuit la emiterea de reglementări privind gestionarea riscurilor generate de utilizarea sistemelor IT, precum și la înscrierea auditorilor IT în listele ASF și monitorizarea menținerii condițiilor de înscriere de către aceștia). De asemenea a fost implicat în activitățile de implementare în bune condiții a Regulamentului UE 2022/2554 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (Regulamentul DORA) la nivelul autorității, fiind implicat în diverse grupuri de lucru ale autorităților europene pe acest subiect.

Nu ratați oportunitatea de a intra în contact cu specialiști ce vă pot ajuta în parcursul vostru profesional. Mai mult decât atât, la finalul workshop-ului va fi organizat un concurs la care fiecare dintre voi poate participa. Concursul constă în a răspunde corect și rapid la întrebările din cadrul prezentărilor.

Primele 5 locuri vor fi premiate cu suma de 1000 RON!!!

Atenție!

Organizarea evenimentului va fi condiționată de înscrierea a cel puțin 10 studenți.

Inscrierea se face completând FORMULARUL DE ÎNSCRIERE până la data de 10 mai, ora 12.00.

Evenimentul va avea loc în Academia de Studii Economice din București, sala 2204.

This entry was posted in Proiect practică (2025). Bookmark the permalink.